Misiunea noastră

Dorim să povestim colectivizarea în felul în care te-ar interesa să o descoperi sau așa cum alții au trăit-o. Muzeul Colectivizării este mai mult decât primul muzeu dedicat procesului de trecere la agricultura cooperativizată din România. Este povestea a milioane de oameni. El poate fi și povestea ta.
Scopul nostru este analizarea și cercetarea procesului colectivizării din România comunistă, precum și a consecințelor acestuia. Pentru atingerea lui, colaborăm cu instituții ale statului, dar și cu alte organizații de profil, în spiritul valorilor constituționale ale democrației, statului de drept și pluralismului.

Muzeul pornește de la viața unui om, pentru a vorbi despre un întreg fenomen economic, politic și social, cu efectele căruia ne confruntăm și astăzi, după 30 de ani de la căderea regimului comunist în România. Ne-am propus să contribuim la procesul terapeutic, la nivel colectiv, de eliberare de sentimentul cronic de neîncredere al românilor, atât în semeni cât și în forțele proprii. Pe lângă valența educațională, recunoașterea și expunerea publică a dramelor petrecute în istoria recentă oferă premisele pentru o dezvoltare a societății mai justă și mai echilibrată. Și o șansă ca tragediile de acest fel să nu se mai repete.

Colectivizarea

Procesul de colectivizare a constat în confiscarea aproape a tuturor proprietăților și utilajelor agricole private din țară și comasarea lor în ferme agricole administrate de stat. În România, colectivizarea a fost similară cu cea efectuată în Uniunea Sovietică (URSS).

1949 - 1953

Etapa de început: Procesul de colectivizare a început violent în martie 1949, cu decretul 83/2 martie 1949, prin care se expropriau proprietățile mai mari de 50 ha. Decretul a intrat efectiv în vigoare chiar din noaptea următoare, fiind aplicat pe loc. Proprietățile au fost confiscate în întregime, cu tot cu animale, mașini agricole și clădiri.

1953 - 1956

Etapa de stagnare: În 1953, Stalin a murit, iar presiunile Uniunii Sovietice privind transformarea agriculturii au scăzut. Astfel, colectivizarea în România a încetinit între 1953 și 1955, regimul comunist ocupându-se cu precădere de consolidarea gospodăriilor agricole colective deja existente.

1957 - 1962

Etapa de finalizare în forță: În 1957, colectivizarea a fost reluată printr-un program-pilot în regiunea Galați, care a dat rezultate încurajatoare. Au urmat campanii de colectivizare rapidă, în timpul cărora represiunea a atins maximul de violență. Numeroși țărani care se opuneau au fost arestați, condamnați sau deportați.

1962-1989

Gospodăriile agricole colective și gospodăriile agricole de stat continuă să funcționeze până la finalul regimului comunist din România. Ele trec printr-o serie de restructurări și își schimbă denumirea în cooperative agricole de producție (CAP) și întreprinderi agricole de stat (IAS).

Urmărește-ne pe

Muzeul Colectivizării din România. Toate drepturile rezervate 2021